eşti laptopul meu – te deschid

ori de câte ori străzile pline de oameni

huruie în capul meu

cum s-ar deşerta bena unei basculante

în spaţiul meu nu este nevoie

de o cheie de la Mhozh

şi nici de o parolă puternică

pentru a te ascunde mai bine

pe internet messenger

dimineţile par a fi o reluare

şi după ce îţi bei cafeaua

te arunci în plină ficţiune

elihé! elihé! tastatura-i amorţită

degetele bat tobe înţepenite

difuzorul ne sparge timpanele

dar noi ne ascundem sub taste

poate e toamnă

abia se zăreşte cerul şi trupurile sunt mai mici

nu ştiu cine a blurat grădina

şi cine trage linii roşiatice peste frasini şi fagi

corbii şi-au făcut cuib în ceaţă

desprinşi din crengile nucilor

ca nişte praştii negre

care aruncă bucăţi din sufletul meu